Locații

Batoș

Greu, adânc și cu o capacitate foarte mare de retenție a apei – așa se prezintă solul podgoriilor Batoș, aflate la altitudine joasă. Pe cele 38 de hectare, se cultivă în prezent sortimente de struguri care dau producția autohtonă de vinuri albe și roșii. Teritoriul este marcat de diferențele mari de temperatură dintre noapte și zi. Recolta de aici are potențialul unor vinuri complexe.

Lechința

Podgoriile de pe dealurile regiunii Lechința profită din plin de un microclimat excelent, care garantează coacerea optimă a boabelor de strugure. Cele 14 hectare pe care se întinde podgoria sunt ușoare, nisipoase și au un procentaj scăzut de lut, într-un cuvânt, cele mai bune condiţii pentru vinuri, în special cele albe.

Liliac – Liliacul

“Liliacul” nu împrumută doar numele acestui vin, ci este și un partener activ în combaterea dăunătorilor care pot să apară în podgorie. Prin crearea climatului corespunzator liliecilor, este reglată aici, pe cale naturală, populația insectelor, asigurându-se în același timp perenitatea speciilor.
Totodată, microclimatul liliecilor este asigurat și de bisericile fortificate, care pot fi văzute adesea în teritoriu. Și, cu puțin noroc, liliecii pot fi văzuți seara, când ies la vânătoare – imediat după ce apune soarele – rotindu-se în cercuri largi în jurul turnului bisericii.